Copacul cu oale din Maramureș
Unele locuri sau obiecte ascund povești fascinante care ne ajută să înțelegem mai bine trecutul. Să înțelegem mai bine lumea în care trăim. Copacul cu oale este unul dintre ele.
Povestea copacului cu oale
Inițial, pomul cu oale a avut un rol practic. Pentru a usca oalele din lut, oamenii au tăiat un copac bogat în ramuri, pe care le-au scurtat. Astfel pe crengile acestuia au pus la uscat cu gura în jos la soare mai multe oale odată. Așadar, copacul, sau mai exact crengile acestuia, reprezintă un suport ideal pentru uscatul vaselor de lut. Ulterior acestea au fost înlocuite cu oale din tablă.
Cu timpul, copacului cu oale i-a fost atribuită o semnificație mai profundă. Dacă în gradină se găsea un astfel de copac, iar în vârf era pus un vas roșu, însemna că în gospodărie locuia o fată care se afla la vârsta măritișului. De asemenea, cu cât copacul era mai încărcat, cu atât zestrea fetei era mai consistentă. Odată cu trecerea timpului, vasele sau oalele au devenit tot mai colorate.
Copacul cu oale ca element identitar
Copacul cu oale reprezintă unul dintre elementele identitare ale Maramureșului. Chiar dacă nu este la fel de cunoscut precum clopul au portul tradițional, contribuie la unicitatea acestei regiuni. Este și unul dintre motivele pentru a vizita această regiune. Un astfel de pom cu oale fascinează orice trecător atât prin originalitate cât și prin coloristica vie. Nu toți copacii cu oale păstrează însă vechea simbolistică. Cea mai mare parte sunt amplasați astăzi în scop decorativ. Puteți totuși să întrebați dacă la casa în fața căreia vedeți un astfel de copac cu oale locuiește o tânără care așteaptă pețitori.
Simbolistica copacilor în culturile europene
Numeroase națiuni de pe întreg globul le-au atribuit unor copaci de-a lungul timpului o semnificație deosebită în cultura tradițională. Un astfel de copac este arțarul a cărui frunză apare pe steagul Canadei, fiind un simbol național. Un alt copac, plin de simbolistică pentru japonezi, este cireșul. Florile sale exprimă o întreagă filozofie de viață prin frumusețea și existența lor foarte scurtă, aproximativ o săptămână. Germanii au preluat bradul ca simbol al Crăciunului pe care au început să îl împodobească în ajunul sărbătorii. În ultimul secol acest obicei a fost preluat și de ceilalți locuitori ai Europei și nu numai. Maramureșenii au copacul cu oale.
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.