General

Maramureș țară veche, în lume nu ai pereche!

Maramureș țară veche
Maramureș țară veche Imagine: Vasile Timur Chiș

 

,,Maramureș, țară veche, în lume nu ai pereche ! ” Oare chiar așa să fie?

Această descriere a Maramureșului, pe care am preluat-o de la un comentariu a unei fotografii postate pe Fb m-a provocat să scriu câteva cuvinte despre unicitatea acestei regiuni. Mai exact care ar fi motivele, dacă sunt, pentru care expresia: ,,Maramureș, țară veche, în lume nu ai pereche !” ar fi adevărată?

De-a lungul secolelor trecute, locuitorii acestei regiuni situate între munți au creat o cultură tradițională originală. Acest fapt se datorează atât mediului, determinat de clima mai rece și ploioasă cât și abundența lemnului. Nu trebuie exclusă nici relativa izolarecare a persistat până însecolele 15-16.

Chiar dacă Maramureșul are numeroase elemente identitare asemănătoare cu alte regiuni din zona Transilvaniei, această regiune se diferențează prin cultura lemnului, portul tradițional și folclor. Fiecare din aceste elemente constituie azi o carte de vizită a Maramureșului.

Maramureșenii sunt cei care contribuie în definitiv la unicitatea acestui colț de țară. Ei sunt cei care dau viață vechilor tradiții și obiceiuri, ei sunt cei care sculptează porțile de lemn, care horesc (cântă) și dansează ca nimeni alții.

Această unicitate se datorează în primul rând moroșenilor. Tu ce părere ai?

 

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.