General

Tradiția mărțișorului

Tradiția mărțișorului
Tradiția mărțișorului

 

Tradiția mărțișorului ne vestește în fiecare an venirea primăverii, reînnoirea naturii. Speranță, optimism, bucurie, câte puțin din fiecare.

Începutul lunii martie constituie prilejul cel mai potrivit pentru a ne întreba care este viitorul mărțisoarelor tradiționale, a celor meșteșugite. Mai au șansa să răzbată într-o lume în care distanțele se contractă iar bunurile circulă tot mai mult? Întrebarea pe care vreau să o ridic aici este dacă mai poate să fie ziua de 1 Martie considerată o sărbătoare tradițională atâta timp cât cea mai mare parte a simbolului debutului primăverii, mărțișorul, este adus de pe alte meleaguri, uneori foarte îndepărtate cum este China. Mai este așadar mărțișorul un simbol autentic sau a devenit un kitsch ieftin? Cu alte cuvinte, și-a pierdut mărțișorul din valoarea simbolică? Aici nu mă refer la tradiția originii sale ci la tradiția realizării sale. Dar ce este un kitsch? Un obiect decorativ care întrunește două caracteristici: este de prost gust și reprezintă o nonvaloare, o reproducere sau o copiere pe scară industrială a unui obiect sau operă de artă realizate de mâna omului.

Poate că ar trebui să plecăm de la premiza că acest simbol al primaverii, ale cărui rădăcini se regăsesc în perioada geto-dacă, a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Mărțișorul ar trebui promovat nu doar ca simbol și vechi obiect ritualic, ci și modul artizanal de realizare a acestuia. Să punem pe picior de egalitate un mărțișor lucrat de un meșter popular, fie în lemn, fie împletit din lână, lucrat din piele naturală sau mărgele cu un mărțișor „Made in China” constituie o eroare. Este adevărat că un mărțișor produs într-o fabrică este mult mai ieftin si poate mai atrăgător vizual, însă unul meșteșugit transmite și un mesaj din trecut. Oare am putea compara un mărțișor-kitsch cu un buchet de flori din plastic? Își dorește cineva să primeasca un astfel de buchet de flori?

Un fapt important este ca tradiția purtării mărțișorului a supraviețuit secolelor. Copii sunt cei mai puternici promotori ai acestui simbol. Acum provocarea o constituie readucerea la viață a modului de realizare artizanal a acestuia. De ce nu ai meșteșugii chiar tu un mărțișor?

Poate cel mai important e să realizezi că prin simpla cumpărare a unui mărțișor sau a unui obiect tradițional realizate de mâinile unui meșteșugar, contribui la salvarea unor meșteșuguri care în alte părți ale Europei mai sunt prezente doar în muzee.

Vă doresc tuturor o primăvară frumoasă!

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.