Calendar Evenimente

Evenimente traditionale
Evenimente tradiționale în Maramureș

 

Maramureșenii organizează numeroase evenimente tradiționale la care poți să participi pe durata sejurului tău. În timpul acestora descoperi o parte din vechile tradiții și obiceiuri care contribuie la unicitatea acestor locuri.

Descoperi astdel acea latură tradițională Maramureșului care contribuie la autenticitatea sa. Denumit adesea patrimoniu imaterial, îți prezintă latura umană a Maramureșului.

Acest Calendar al evenimentelor are ca scop să te ajte să descoperi Maramureșul.

Cum să citești acest calendar?

Există doua posibilități în care te poate ajuta acest calendar sa beneficiezi de o experiență autentică pe aceste meleaguri.

  1. În momentul în care alegi perioada pe care vrei să o petreci în Maramureș să fii atent la ce evenimente se desfășoară atunci. Poate că vrei să iei parte la un festival sau la o sărbătoare.
  2. Atunci când te afli în Maramureș și vrei să participi la un eveniment tradițional, poți consulta acest Calendar. Astfel afli care sunt evenimentele din apropierea ta la care poți să iei parte.

Important

Perioada de desfășurare, sau chiar organizarea unor evenimente, poate suferi modificări sau chiar anulări. Este indicat să verificați în prealabil detaliile despre organizarea evenimentului.

Calendar Evenimente Tradiționale

Evenimentele tradiționale se desfășoară în mare parte sub forma unor festivaluri care conțin concerte de folclor. Muzica și dansul fac parte integrantă din cultura tradițională specifică Maramureșului.

În funcție de tematica lor, evenimentele tradiționale pot să fie festivaluri folclorice, sărbători religioase sau sărbători tradiționale. Unele au date de desfășurarea fixa, altele în schimb sunt organizate în zile diferite. Luna de desfășurare nu suferă de cele mai multe ori modificări.

24 decembrie- Festivalul Noaptea Viflaemurilor din Vișeu de Sus

27 decembrie- Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarna „ Marmatia ”

Descoperă acel Maramureș autentic