Motive sa vizitezi Maramureșul

Maramureșul, o destinație tradițională unică

Maramureșul o destinație culturală unică
Maramureșul o destinație culturală unică

Care sunt caracteristicile unei destinații culturale de succes?

Orice destinație culturală are la bază diferite resurse culturale, fie moderne, contemporante  sau tradiționale. Cele mai importante astfel de resurse derivă din diversitatea și bogăția patrimoniului cultural material și imaterial sau din unicitatea sa. Nu am să mă refer aici la importanța acestor resurse pentru că toate sunt importante, nu-i așa? Uneori s-ar putea însă ca una dintre aceste resurse culturale, combinate cu o infrastructură optimă, să fie de ajuns pentru a atrage numeroși turiști. Un rol important îl are mai departe infrastructura turistică și de transport.

Care sunt motivele pentru care Maramureșul este una dintre cele mai autentice și mai vii destinații culturale?

În ceea ce privește resursele culturale, Maramureșul le are pe toate. Aici mă refer bineînțeles la cultura tradițională. Deține un patrimoniu cultural tradițional complex, care cu greu poate fi egalat în această parte a Europei. Relativa izolare geografică a Maramureșului a contribuit la dezvoltarea în timp a unei culturi autentice, în mare parte diferite față de regiunile învecinate. Atitudinea oamenilor, atașați de vechiul stil de viață, au făcut ca aceasta să supraviețuiască, aproape neschimbată până azi. Stilul de viață al oamenilor mai păstrează și azi câte ceva din farmecul acelei lumi de mult apusende care părinții și bunicii nostri îți amintesc cu drag.

În ceea ce privește înfrastructura turistică a Maramureșului, aceasta se poate încă mult îmbunătății, moderniza, adapta la noile nevoi. Patrimoniul în schimb fie îl ai, fie nu. Înteresant este că în cazul Maramureșului patrimoniul material, care implică vechea cultură a lemnului, s-a mărit în ultimele decenii. Se mărește și în continuare. Exemplul cel mai elocvent în constituie reconstrucția mănăstirilor de lemn în stil tradițional. Acest fapt se datorează meșterilor în lemn care duc mai departe vechiul meșteșug. Nu doar cei bătrâni, ci și mulți tineri. Asta după ce o lungă perioadă de timp Maramureșul a pierdut o mare parte din vechile case și porți de lemn, fiind înlocuite de construcții moderne, multe dintre ele fără nici o legătură cu arhitectura tradițională.

Maramureșul o destinație culturală unică ? Ce poți să descoperi aici?

Așadar, aici, în Maramureș, nu doar că descoperi o cultură a lemnului care a supraviețuit modernității, vechi tradiții și obiceiuri trăite autentic și nu muzeistic, locuri încărcate de istorie, un folclor autentic cu ritmuri care te invită la dans și voie bună, tineri care poartă încă haine tradiționale în zilele de sărbătoare, mâncăruri pregătite pe vatră după rețete vechi, peisaje desprinse parcă din povești cu șiruri nesfârșite de văi și dealuri, vechi meșteșuguri care în alte regiuni au devenit obiecte de muzeu, o credință ai cărei proiecție o regăsim în numeroasele biserici și troițe de lemn, ci și un stil de viață care le-a dat naștere și a făcut posibilă supraviețuirea până azi.

Maramureșul este însă mult mai mult de atît. Reprezintă locul în care redescoperi legătura cu natura, unde îți relaxezi corpul și mintea, îți încarci bateriile și într-un final te redescoperi pe tine însuți, redescoperi sensul vieții.

Este așadar Maramureșul o destinație culturală unică, o destinație culturală vie? Ca să răspunzi la această întrebare trebuie să fi fost aici sau, de ce nu, să revii, să fi atent la detalii, să trăiești alături de maramureșeni tradițiile și obiceiurile, să simți mirosul lemnului, să dansezi pe ritmuri maramureșene. Cu siguranță vei putea să răspunzi mult mai ușor la această întrebare.

Maramureșul. O destinație culturală unică

Maramureșul. O destinație culturală unică
Maramureșul. O destinație culturală unică
Maramureșul. O destinație culturală unică
Maramureșul. O destinație culturală unică Maramureșul. O destinație culturală unică Maramureșul. O destinație culturală unică

Aici găsești mai multe articole despre Cultura Tradițională

Cultura tradițională Identitate tradițională

De ce este Maramureșul original?

  Maramuresul original Pe moroșeni îi recunoști ușor, "după vorbă după port". Nu ai cum să nu te simți bine când ești în preajma lor, când le auzi muzica, când le vezi dansul, când le guști slănina și horinca. Maramureșul...
Read More

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.