Biserici de lemn

Bisericile de lemn ca simbol identitar
Bisericile de lemn, construite în stil tradițional, constituie patrimoniul material cel mai important și valoros al Maramureșului. Acestea au făcut cunoscut Maramureșul în lume. Cele mai vechi biserici de lemn păstrează în interior picturi murale viu colorate care ne spun o parte din povestea acestui colț de rai. Bisericile construite de meșteri localnici în ultimii 30 de ani constituie dovada ca arta prelucrării lemnului a supraviețuit aici. Aceștia transmit și astăzi vechiul mesteșug din generație în generație.
Astfel de bijuterii arhitecturale pot fi întâlnite pe cuprinsul întregului Maramureș Istoric. Până acum un secol în fiecare localitate găzduia cel puțin o biserică veche de lemn. Până astăzi au supraviețuit puțin peste 40. În același timp peste 5o de biserici noi de lemn, inclusiv cele aflate în incinta mănăstirilor, au fost construite în multe dintre localiățile de pe Văile Izei, Marei, Cosăului, Vișeului și Tisei. Acestea păstrează vechea arhitectură specifică zonei.
Cinci dintre bisericile vechi de câteva secole situate în această regiune au fost înscrise pe lista Patrimoniului Mondial Unesco în anul 1999. Astfel le este recunoscută valoarea istorică și arhitecturală. Biserici de lemn aflate în Parimoniul UNESCO se află în localitățile: Ieud, Poienile Izei, Bârsana, Budești și Desești.
Printre cele mai frumoase biserici construite de lemn din România se află cea din Desești. Situată în mijlocul unui vechi cimitir pe un deal, această biserică tinde să atingă perfecțiunea datorită proporțiilor. De asemenea pictura interioară care s-a păstrat aproape în totalitate, contribuie la unicitatea sa.
Specificul vechilor biserici de lemn din Maramureș
Bisericile de lemn din Maramureș se singularizează prin turnul înalt, ascuțit, acoperișul cu pantă mare, volumetria și dimensiunile care tind să atingă perfecțiunea. Câteva dintre acestea se remarcă prin pictura interioară. Printre acestea se află bisericile din Desești, Bogdan Vodă sau Borșa.
Din punct de vedere al planimetriei, bisericile de lemn maramureșene respectă planul edificilor religioase specifice cultului ortodox. Pronaosul, Naosul și absida altarului sunt înșiruite pe axa est-vest.
Cu toate că par identice, fiecare biserică are unicitatea ei. Există numeroase elemente care le diferențează și le individualizează. Printre acestea se numără forma și înalțimea turnului, prezența sau nu a unui pridvor la intrare sau numărul de streșini.
Cea mai înaltă biserică de lemn se află în incinta mănăstirii Săpânța Peri. Turla de lemn măsoară 78 m.