Maramureșul și Cultura lemnului. Întâmplare sau destin?
Oare mai poate fi denumit Maramureșul „Țara culturii lemnului” odată ce în ultimele trei decenii o mare parte din patrimoniul material constituit din vechile case de lemn a dispărut în neantul modernității? Mai pot să fie considerați maramureșenii artiști în arta sculpturii lemnului astăzi când puțini mai practică acest meșteșug? Până acum mai bine de jumătate de secol aproape fiecare gospodar își făcea din lemn o parte din obiectele trebuincioase pe lângă casă. Răspunsul nu este ușor de găsit.
Motivele pentru care în Maramureș a evoluat de-a lungul ultimelor secole o adevărată cultură a lemnului sunt numeroase. Pare să fie legate mai mult de un destin într-un context istoric, care adesea ne-a copleșit, decât de o simplă coincidență. În primul rând lemnul se găsește în abundență în această regiune iar calitatea acestuia este deosebită. Până în urmă cu un secol suprafețele acoperite de păduri erau aproape duble. Așadar această materie primă este prezentă aici din belșug din cele mai vechi timpuri. Un alt motiv îl reprezintă caracteristicele acestui material pentru construcția caselor și obiectelor din gospodărie. Lemnul oferă o izolație foarte bună pentru locuințe. De asemenea nu trebuie trecută cu vederea ușurința cu care se poate lucra cu acest material, inclusiv usurința în transportul acestuia. Una din inconveniențe constă în perisabilitatea sa dacă nu este protejat de apă și umezeală.
Au existat însă și motive politice pentru dezvoltarea acestei culturi unice a lemnului și anume constrângerea de a utiliza lemnul. Astfel maramureșenilor le-a fost interzis prin decizii administrative să construiască case și biserici din piatră. Autoritățile care au adminstrat Maramureșul, și aici mă refer îndosebi la cele ungare, se temeau ca nu cumva locuitorii să-și ridice mici locuințe fortificate.
În ultimii ani pare că această cultura a lemnului a fost pusa la mare încercare. Moda caselor din caramidă sau BCA i-a atras ca un magnet pe maramureșeni. Plecați peste hotare au devenit specialiști și în zidirea unor astfel de case. Consecința a fost că s-a schimbat aspectul satelor maramureșene. Fiecare uliță este acum multicoloră și debordează de o diversitate a stilurilor arhitecturale. Nu mai găsești doua case care să se asemene. Cu toate acestea maramureșenii nu au renunțat total la acest vechi meșteșug. Un semn este dat de numărul tot mare de sculptori care învață taina lucrului cu lemnul și o duc mai departe.
Cu toate acestea, Maramureșul poate să fie considerat în continuare ca Țara culturii lemnului datorită acestor meșteri care se readuc la viață aceastp activitate. De altfel, Maramureșul se confundă adesea cu arta lemnului. În fapt această cultură unică a lemnului constituie unul din elmentele de bază a identității cultural-tradițional-istorice a acestei regiuni. Fără aceasta Maramureșul și-ar pierde reperele identitare în această lume tot mai globalizată și mai angrenată într-un proces de diluare a vechilor credințe și valori.
Le mulțumesc maramureșenilor, oriunde s-ar afla, că nu au renunțat și susțin în continuare această cultură a lemnului care constituie unul din elmentele de bază a identității cultural-tradițional-istorice a acestei regiuni. Nu uitați nici o clipă că Maramureșul fără această cultură unică a lemnului și-ar pierde reperele identitare în această lume tot mai globalizată și mai angrenată într-un proces de diluare a vechilor credințe și valori.
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.
