Activități tradiționale

De ce devine transhumanța în Maramureș un obiect de muzeu?

transhumanța în Maramureș
Transhumanța în Maramureș.  Stână în Munții Budeștiului

Un vechi obicei păstrat cu sfințenie de către maramureșeni timp de secole, transhumanța, este pe cale să devină un obiect muzeistic prezentat prin intermediul unor fotografii de arhivă. Această deplasare sezonieră din vatra satului pe culmile munților, a fost practicată în ultimele decenii din ce în ce mai rar. Această practică este considerată de numeroși istorici și filozofi ca fiind esența identității românești. Cauzele care duc la dispariția acestei îndeletniciri tradiționale foarte solicitante sunt numeroase. Chiar dacă a contribuit la menținerea unității românilor, la apariția unor drumuri comerciale și la înființarea de noi localități, prezentul nu o iartă .

Secole de-a rândul oile au reprezentat o resursă importantă pentru fiecare familie de gospodari, inclusiv un simbol al bunăstării. Până acum câteva decenii, oaia oferea locuitorilor Maramureșului (și nu numai) o parte din hrana pentru întreg anul și lâna necesară pentru hainele de iarnă. Ovinele au pierdut însă între timp din importanța economică. În prezent lâna nu mai reprezintă o sursă de venit, fiind înlocuită cu materiale sintetice. Chiar și așa, cergele și covoarele de lână nu s-au demodat. deasemenea sunt ținute în viață vâltorile.

De ce a decăzut transhumanța în Maramureș?

Decăderea transhumanței a început în Maramureș după Primul Război Mondial când această regiune istorică a fost divizată la Conferința de Pace de la Paris. Partea situată la sud de râul Tisa, aproximativ o treime din teritoriul vechiului Voievodat al Maramureșului, a revenit României. Partea situata la nord de Tisa a intrat atunci în componența Cehoslovaciei fără să fi avut vreun drept, fie el istoric, etnic sau economic. Astfel crescătorii de oi din acea parte de Maramureș, care aparține României, nu au mai avut acces la pajiștile alpine mănoase de peste Tisa. Spre sfârșitul perioadei interbelice aceștia mai dețineau conform recensământului din 1938 doar 99.335 de oi și capre. În perioada interbelică numărul acestora usese de peste 150.000. Astăzi numarul de ovine din Maramureșul Istoric este de câteva zeci de mii, numeroase pajiști alpine rămânând nepăscute.

Prezentare muzeistică a transhumanței- Muzeul Satului Maramureșean, Sighetu Marmației

O cauză importantă a dispariției aproape totale a acestui obicei străvechi constă așadar în scăderea dramatică a numărului de ovine. Până în anii 80 ai secolului trecut aproape fiecare gospodărie Maramureș deținea câteva oi sau capre pe care le trimitea peste vară la munte. În prezent doar câteva familii din fiecare sat mai cresc animale.

Un fenomen care a accentuat scăderea numărului de oi constă în diminuarea consumului de carne. Doar în perioada Paștelui mai există cerere pentru carnea de oaie, mai exact pentru cea de miel. În restul anului aceasta lipsește din meniul maramureșenilor, inclusiv al turiștilor. Până acum câteva decenii în fiecare toamnă gazdele tăiau câte un berbec și făceau pastramă sau alte preparate. Astăzi sunt considerate delicatese. De asemenea a devenit foarte dificil să mai găsești în aceste timpuri ciobani sau păcurari, cum sunt denumiți în Maramureș.

O alta cauză pentru dispariția transhumanței constă în faptul că turmele de oi pot fi ținute întreaga vară în apropierea satului. Astăzi numeroase fânețe nu mai sunt cosite și pot să asigure hrana necesară pentru oi. Astfel nu mai este necesară deplasarea turmelor pe distanțe lungi până la pășunile alpine. De asemenea astăzi nutrețurile pot fi aduse cu ușurință din alte zone.

Urmările dispariției transhumanței

Pe lângă pierderea unui obicei străvechi, va avea de suferit și peisajul montan carpatin. Oile întrețin pajistile alpine și le fertilizează în mod natural. În același timp oile și caprele nu mai au acces la iarbă ecologică, lipsită de îngrășăminte și pesticide sintetice. Bineînțeles și la apă de izvor de munte. Toate acestea duc la scăderea calității laptelui și cărnii de cabalină.

Păcurar meditând la vâltoarea acestor timpuri

Așadar, maramureșenii nu prea mai au motive să țină oi precum o făceau odinoară. Astăzi doar vânzarea produselor lactate din lapte de oaie, a cașului și a urdei, care au în continuare mare căutare, subvențiile de la „UE”  și vânzarea mieilor de Paște mai aduc un venit de pe urma oilor. Chiar dacă perpetuarea  transhumanței în condițiile actuale este dificilă, cel puțin pentru creșterea oilor în apropierea satelor există condiții optime. Odată cu dezvoltarea turismului acestă îndeletnicire poate reprezenta o atracție turistică inedită pentru mulți dintre vizitatorii acestui ținut. Dezvoltarea unei infrastructuri turistice la stânele de la munte ar putea reprezenta o carte câștigătoare pentru obținerea unor venituri mai mari. Unele obiceiuri au dispărut deja de-a lungul ultimelor decenii cum sunt dansul la șură sau șezătorile. Ar fi păcat ca și transhumanța să apară pe această listă.

Includerea transhumanței în UNESCO

Includerea transhumanței din Carpați, ca moștenire culturală intangibilă a umanității în Patrimoniul UNESCO, împreună cu alte state carpatice, ar putea constitui un imbold în plus pentru păstrarea acestui obicei. Alte state precum Italia, Austria si Grecia au înscris deja pe lista UNESCO „Transhumanța din Alpi și zona mediteraneană” . O primă etapă a fost deja realizată. Transhumanței din Carpați fost înscrisă în Inventarul Național al Elementelor Vii de Patrimoniu Cultural Imaterial. Nici de această dată Maramureșul nu a fost implicat direct în acest proces. Ar fi păcat ca generațiile viitoare să nu mai vadă pe șoselele Maramureșului turme de oi deplasându-se. Ar fi păcat ca forfota și veselia din sate din momentul plecării primăvara și întoarcerii toamna a turmelor de oi să dispară cu totul. Ar fi păcat ca turiștii să nu mai descopere în vârful munților meșteșugul preparării cașului precum o făceau păcurarii cu secole în urmă.

Transhumanța în Maramureș nu trebuie să dispară, ca de altfel și din alte regiuni ale României.

Românii au fost și sunt recunoscuți din cele mai vechi timpuri ca unii dintre cei mai pricepuți crescători de ovine. Așa și trebuie să rămână!

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.