Când iarna se făcea caruța și vara sania
Iarna a venit până la urmă, chiar dacă s-a lăsat mult așteptată. Ne-a adus și zăpadă mare pe alocuri. Nu mai rămâne însă așternută pe ulițele satului un timp îndelungat, ca în trecut când săniile trase de cai treceau în mare grabă.
În aceste zile întreaga natură se odihnește binemeritat după un an istovitor, când ploios, când secetos. Noi însă suntem și în această perioadă în priză. Nu mai urmăm exemplul naturii, care în continuare își face mută veacul lângă noi. Alergăm, cât e ziua de lungă, fie prin magazine, fie prin „online”, fie înspre te miri ce „văgăuni”.
Cu toate acestea încercăm și noi să ne revenim după un an din care nu știu cât de multe înțelegem. Coronavirus, inflație, schimbări de guverne, speranțe, dezamăgiri, din toate acestea câte puțin sau mai mult pentru fiecare dintre noi.
Dar ne mai amintim oare cum era iarna în trecut? Mai avem răbdare sa îi ascultăm pe cei mai în vârstă care ne spun azi povești desprinse parcă dintr-o altă lume? Și nu mă refer la un trecut foarte îndepărtat, ci la perioada de acum 20 sau 30 de ani. Atunci când tehnologia și consumerismul nu ne acaparaseră tot timpul liber. Atunci când încă mai aveam timp să admirăm cerul și să stăm în fața porții la joacă sau la discuții.
Despre gândirea în perspectivă sau de ce se făcea iarna căruța
În acele timpuri oamenii de la țară își găseau iarna timpul necesar pentru a se reface după ce toată primăvara, toamna și iarna lucrau aproape fără întrerupere. Cu toate acestea își găseau timpul necesar să mediteze la anul care a trecut, la lucrurile bune sau rele prin care au trecut. Aveau timpul să înțeleagă ce li se întâmplase. Dar poate cel mai important, își găseau timp să se gândească la noul an, la noile provocări care urmau să vină. Cum se zicea mai de mult, se pregăteau să stătea cu pușca la picior astfel încât puține lucruri mai puteau să-i ia prin surprindere. Toate erau „vechi și nouă toate” după cum spunea Mihai Eminescu.
Iarna făceau căruța pe care urmau să o folosească toată vara. Ieșeau din iarnă cu mintea limpede, cu corpul odihnit. Puține lucruri erau lăsate la voia întâmplării. E adevărat că atunci vremurile erau mai așezate dintr-un anumit punct de vedere. Dar și atunci existau temeri, incertitudini. Acești oameni erau conectați cu natura, cu trecutul, cu credința, ceea ce le dădea o putere interioară pe care greu o mai înțelegem azi. Puteau să „citească” viitorul prin ochii trecutului. Oare noi ne-am pierdut definitiv această îndeletnicire? Oare noi nu ne putem găsi câteva clipe să ne gândim la toate acestea? Să ne gândim la noi! Să ne amintim că în trecut iarna se făcea caruța.
Vă doresc ca la final de an să vă acordați puțin răgaz și să vă gândiți la anul care a trecut, la clipa prezentă dar și la viitor. La ce am putea face fiecare dintre noi pentru a fi mai sănătoși, mai fericiți, mai buni, mai împliniți în noul an ce ne bate acum la ușă! Oare suntem pregăți suficent ca să-l primim?
La mulți ani!
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.