Tencuitul tradițional cu lut

Acum 14 ani am participat la una dintre ultimele tencuiri tradiționale a interiorului unei case de lemn cu lut, așa cum se făcea în trecut. Tencuitul tradițional cu lut necesită mult efort și cunoștințe dobândite prin multă experiență.
Adunarea tuturor ,,ingredientelor” necesare a constituit o aventură, la fel și găsirea meșterilor care mai știu această tehnică. Pe meșteri i-am găsit în Bârsana, materialele în Oncești, Ocna Șugatag și Budești. Pe lângă un lut de foarte bună calitate și apă sunt necesare nisip, balegă de cal și paie sau iarbă cu firul rezistent la rupere.
Ingredientele pentru tencuitul tradițional cu lut
Lutul este foarte important. Acesta trebuie să fie lipicios, maleabil, exact ca acela folosit la sobele de teracotă.
Nisipul este bine să fie aspru și bine asortat. Trebuie cernut ca să nu aibă impurități.
Paiele sau iarba trebuie să fie rezistente la rupere. În prealabil acestea trebuie tăiate mărunt. Ulterior trebuie amestecate bine cu lutul și nisipul pentru a se omogeniza în compoziția pentru tencuit.
Pentru a se lipi de perete, lutul gata preparat, trebuie aruncat din mână cu mare forță. Meșterii așa de tare l-au aruncat, că se zguduia peretele.
Am incercat să scriu atunci ,,rețeta”, cu proporțiile exacte pentru ca să o poată folosi ulterior oricine. Mi-am dat seama că e imposibil. Cel care pregătește lutul știe ce să mai adauge în funcție de vâscozitatea compoziției, a culorii etc. Depinde de cât de lipicios este amestecul, de ,, grăsimea” sa. Proporțiile pot varia deoarece lutul folosit poate fi diferit de la o regiune la alta, la fel și nisipul. De exemplu nisipul de ,,Someș” e mai bun decât cel de ,,Iza”. Lutul reprezintă aproximativ 60-70% din amestec. Meșterii îl prepara după ,,ochi”, dar îl verifică de mai multe ori, până e gata, în palmă. Este exact ca atunci când bunica face aluatul pentru pâine. Nu folosește cântar, dar știe exact ce și cât să adauge, după o experiență de foarte mulți ani. Până la urmă depinde și de calitatea ingredientelor.
De aceea este atât de necesar ca acest meșteșug să nu se piardă, deoarece este dificil să fie tezaurizat în scris. Experiența de zeci de ani nu poate să fie surprinsă în scris, nici chiar în imagini. Cei tineri ar trebui sa învețe tainele acestui meșteșug.
Tehnica poate părea la o primă vedere complicată. Pentru cine știe însă ,,rețeta” pregătirii lutului pentru tencuit (lipit) pereții, pare o joacă, dar una care necesită multă forță. Să nu uit că în prealabil au trebuit bătute vergele pe pereți. Aici am folosit ,,vergele” din molid, de fapt niște lețuri tăiate la abric și nu crengi de alun, cum se foloseau demult.

Avantajele și dezavantajele utilizării lutului în comparație cu mortarul
Avantajul pentru sănătate este însă uriaș. Pe lângă faptul că asigură o izolare termică și fonică foarte bună, reglează umiditatea interioră pe care o menține în jurul valorii de 50%.
Tencuiala cu lut are însă și câteva incoveniente. Periodic pot să apară mici crăpături ce trebuie acoperite.
Ar fi o mare pierdere ca această tehnică, tencuitul tradițional cu lut, să se piardă. Pe lângă faptul că menține vie o veche tradiție, este și foarte sănătoasă.
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.