Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Andrei ȋn Maramureş
Ziua Sf. Andrei, una dintre cele mai importante sărbători în credinţa populară, este ȋnsoţită de numeroase obiceiuri, ritualuri şi practici magice care i-au călăuzit pe locuitorii din aşezările situate ȋn spaţiul carpatic cu mult ȋnainte de apariţia creştinismului. Acestea au un rol protector şi amintesc de o lume plină de incertitudini şi necunoscute ȋn care oamenii se ghidau după nişte reguli pe care astăzi cu greu le mai putem ȋnţelege.
Rădăcinile şi semnificaţia profundă ale acestei sărbători s-au pierdut de-a lungul timpului, odată cu evoluţia societăţii determinată de urbanizare şi de dezvoltarea tehnologiei. In toată această perioadă ȋnsă credinţele, temerile, superstiţiile nu au dispărut cu totul ci s-au schimbat, s-au transformat, s-au adaptat. Până ȋn zilele noastre au supravieţuit doar rămăşiţe ale unei culturi arhaice foarte vii până nu demult pe aceste meleaguri. La diluarea semnificaţiei a contribuit şi biserica. Peste o sărbătoare cu valenţe precreştine a fost suprapusă o sărbătoare creştină pentru a-i da o semnificaţie religioasă apropiată de dogma bisericii. Astfel vechi tradiţii şi obiceiuri au fost ȋnsuşite de către creştinism. Unele dintre ele au fost denaturate, uneori chiar eliminate din cadrul sărbătorilor. In acelaşi timp biserica a contribuit la transmiterea aproape nealterată a unor elemente ale vechilor sărbători precreştine care conincideau cu viziunea ei.
Sf. Andrei, cel dintâi apostol chemat de Isus Hristos, care dă numele sărbătorii, a ajuns ȋn Sciţia (teritoriul Dobrogei de astăzi) şi i-a creştinat pe locuitori fiind considerat astăzi „Ocrotitorul României”. A fost răstignit ȋn timpul persecuţiei creştinilor. Conform tradiţiei acesta a fost rărtignit pe o cruce sub formă de X care de-a lungul timpului a devenit cunoscuta drept „Crucea Sf. Andrei”.
Sfântul Andrei era considerat „stăpânul lupilor”, un animal cu o simbolistică profundă ȋn spaţiul locuit cândva de vechii daci. Iată aşadar o legătură ȋntre credinţa populară cu origini precreştine şi cea creştină.
În credinţa populară, Sărbătoarea Sf. Andrei începe ȋntr-o noapte cu lună plină când hotarul dintre lumea vazută şi cea nevăzută se contractă. Astfel din ajunul sărbătorii, spiritele morţilor se pornesc a umbla pe uliţele satului şi se adună la câte o răspântie de drumuri sau un hotar de sat şi se iau la bătaie cu meliţele şi coasele pe care le fură din gospodării. De aceea aceste unelte sunt ascunse ȋn această seară. De asemenea animalele ȋncep a grăi. Se spune că cei care le ascultă vor muri.
Un alt obicei constă ȋn legarea tuturor obiectelor tăioase din gospodărie cum sunt cuţitele, foarfeca (care imită gura lupului) dar si a piaptănului (care ȋn credinţa populară imită ghiarele fiarelor din pădure) şi ascunderea lor pentru a nu fi muşcat de nici un animal.
Pentru a feri de rele familia, animalele şi gospodăria ȋn această zi, oamenii legau cununi de usturoi la uşa şi ferestrele casei. De asemenea ȋn hrana animalelor, gospodarii adăugau simbolic busuioc pentru a le feri de salbăticiuni.
Ajunul sărbătorii constituie de asemenea prilejul pentru tinerele fete dornice de măritiş să-şi afle ursitul. Pentru aceasta fetele ȋşi puneau busuioc sfinţit sub pernă. Tradiţia ne spune că ȋn această noapte fetei care urma să se mărite ȋn anul următor ȋi apărea ȋn vis chipul bărbatului care o va lua de soţie.
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.
