Locuri de vizitat în Maramureș

Stațiunea Ocna Șugatag, Wellness & Spa în Maramureș

Statiunea Ocna Sugatag
Stațiunea Ocna Șugatag

Stațiunea Ocna Șugatag este situată în centrul Maramureșului Istoric, la 20 km de Sighetu Marmației. Constituie atât un centru de relaxare și refacere cât și locul perfect din care descoperi atracțiile întregii regiuni. Prezența conceptului de Wellness & SPA se datorează existenței apei sărate bogate în fier. Aceasta deține una dintre cele mai mari concentrații de sare din Europa, 120 g/litru. Apa sărată provine de la peste 100 m adâncime din fostele mine de sare, care s-au prăbușit din cauza infiltrațiilor de apă acum mai bine de jumatate de secol.

Prezența apei sărate a dus la apariția a numeroase pensiuni care dețin mici centre SPA.  Majoritatea sunt funcționale și în sezonul rece.

O experiență unică- baia în apa sărată

O baie în apa sărată constituie o experiență de neuitat. Datorită prezenței unei cantități însemnate de sare, legea gravitației este anulată ca prin farmec. Astfel devine posibil să plutești la suprafața apei fără nici un efort. Atenție însă ca apa să nu ajungă în ochi sau nas deoarece poate provoca iritații neplăcute.

Această apă oferă și numeroase beneficii terapeutice. Este indicată în ameliorarea afecțiunilor reumatice, neurologice, ginecologice sau respiratorii. În stațiune se află atât o bază de tratament cât și câteva mini-centre de tratament private, unele amenajate în cadrul unor pensiuni.

Stațiunea Ocna Șugatag- pe o colină de sare

O caracteristică a stațiunii Ocna Șugatag, care o individualizează, este amplasarea pe o colină. Este singura localitate din Maramureșul Istoric situată pe un deal. Tote celelalte localități sunt situate de-a lungul văilor. Acest fapt contribuie la un schimb permanent al aerului. Datorită situării la marginea Rezervației Naturale Pădurea Crăiasca, care se întinde pe o suprafață de 49 de hectare și pe cuprinsul căreia pot să fie admirați numeroși stejari și goruni seculari, pe alocuri si larice, dar și a prezenței aerosolilor sărați, aerul este puternic ionizat, fiind încărcat cu ioni negativi benefici. Acestea contribuie la refacerea corpului și la relaxarea minții, dându-ne starea de bine pe care adesea o căutăm.

Băile Ocna Șugatag- un hub pentru vizitarea Maramureșului Istoric

Stațiunea este situată în apropierea mai multor atracții turistice reprezentative pentru Maramureșul Istoric. Dintre acestea amintesc aici Mănăstirea Bârsana (15 km) sau bisericile de lemn înscrise  în patrimoniul UNESCO din Budești (8 km) și Desești (10 km). Oferta de cazare este foarte variată fiind compusă din câteva hoteluri și peste 40 de pensiuni turistice.

 

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.

Descoperă acel Maramureș autentic