General

Tradiția, o iluzie a veșniciei

Tradiția, o iluzie a veșniciei
Tradiția, o iluzie a veșniciei

M-am întrebat de multe ori ce anume a făcut ca tradiția să nu dispară din Maramureș. Ce îi determină pe oameni, chiar și pe cei tineri, să păstreze o legătură atât de puternică cu lumea de odinioară?

O explicație ar putea fi faptul că tradiția este legată de credință și de amintirea celor plecați dintre noi dar și pentru că ne oferă o identitate.

Și totuși există o explicație mai profundă: Pentru că tradiția reprezintă o iluzie a veșniciei, dar numai atât timp cât există oameni care o duc mai departe.

Într-o lume în care totul se află într-o continuă schimbare și în care totul curge și pare să se destrame ca spuma mării, omul a simțit nevoia de a găsi un punct fix, un punct de sprijin împletind din firele subțiri ale memoriei o plasă cu care să prindă eternitatea. Tradiția funcționează exact ca acest punct fix, o ancoră care ne oferă iluzia reconfortantă că, în ciuda trecerii anilor, ceva rămâne neschimbat.

Astfel tradiția ne oferă iluzia unei poteci bătătorite pe care ne întoarcem mereu acasă, chiar și atunci când această casă nu mai există.

Această îmblânzire subtilă a timpului se realizează prin trei mecanisme fundamentale:

    • Suspendarea prezentului prin ritual: Atunci când repetăm un gest străvechi, fie că este vorba despre colindul de Crăciun, coacerea pâinii ritualice sau un dans, noi nu doar ne amintim de trecut, ci îl reactualizăm. În momentul ritualului, timpul liniar (trecut-prezent-viitor) se descompune și lasă loc unui timp circular, care cuprinde nu doar prezentul, ci și trecutul și prezentul la un loc.
    • Mecanismul de protecție împotriva efemerității: Conștiința propriei treceri în neființă este greu de suportat. Tradiția îndulcește această realitate, funcționând ca o memorie colectivă care supraviețuiește individului. Știind că obiceiurile noastre vor fi preluate de cei care vin după noi, împrumutăm o fărâmă din durata lor de viață. Știind că aceleași cuvinte vor fi spuse și aceleași gesturi vor fi făcute și după ce noi vom deveni țărână, moartea își pierde din asprime. Astfel acem parte dintr-un organism mai mare care nu moare odată cu noi.

Mihai Eminescu descrie în poezia Glossă această continuitate în versurile: ,, Tot ce-a fost or o să fie, În prezent le-avem pe toate.” și ,,Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă.”

    • Tradiția ne face să credem că lumea a fost mereu așa și că va rămâne neschimbată. Ea maschează subtil transformările istorice, oferind o senzație de siguranță și stabilitate psihologică într-un prezent tot mai haotic.

Unul dintre cele mai profunde exemple ale acestei rezistențe în fața timpului este hora tradițională. Analizată din perspectivă antropologică, hora nu este doar o întâlnire dansantă sau un act de divertisment, ci o imitație simbolică a mișcării solare. Structura ei circulară nu are început și nici sfârșit. În momentul în care jocul începe, anulează distanțele istorice dintre generații. Moroșanul de astăzi, prinzându-se în joc, calcă exact pe urmele lăsate de strămoșii săi, reactualizând un timp mitic, primordial, pregătindu-l în același timp pe cel ce va să vină.

Prin datini, comunitatea își pictează propriul cer deasupra pământului trecător. Sărbătorile, unde întâlnim și azi cele mai multe tradiții, sunt borne de lumină așezate în întuneric. Ele ne amăgesc că timpul nu ne macină, ci ne rotește blând, ca pe niște frunze într-un vârtej cosmic, readucându-ne mereu în același punct de unde reîncepe totul.

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Captcha *