Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
În vinerea din Săptămâna Luminată, creştinii ortodocşi prăznuiesc Izvorul Tămăduirii. Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.
Se spune că un orb a primit din nou darul vederii după ce s-a spălat cu apa din acel izvor. Cel care a jutat la împlinirea acestei minuni, cu ajutorul Maicii Domnului, este Leon cel Mare, cu puțin timp înainte să ajungă împărat. Plimbându-se prin pădure, acesta a întalnit un bătrân orb care ia cerut să-i dea apă și să-l ducă în cetate. A auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: „Nu este nevoie sa te ostenesti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure si luând cu mâinile apa tulbure potolește setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”.
Ulterior, a ridicat o biserică cu hramul Izvorul Tămăduirii pe locul acel loc. Chiar dacă biserica inițială nu mai există, fiind construită una noua, atrage milioane de turiști anual.
Acest praznic închinat Maicii Domnului nu are o dată fixă, fiind prăznuit în vinerea din Săptămâna Luminată, adică prima vineri după Paşte.
În dimineaţa marii sărbători creştine, după oficierea Sfintei Liturghii, are loc sfinţirea apei (Aghiasma mică). La fel ca de Bobotează, toate apele dătătoare de viață și de roade sunt sfințite.
Tradiții la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii
Se spune că în această zi este bine ca oamenii să se spele cu roua şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli tot anul sau pentru a se vindeca.
În timpuri de mult apuse în această zi se sfinţeau fântânile şi se căutau izvoare noi. Conform credinţei tradiționale, fântânile sfinţite de Izvorul Tămăduirii nu vor seca în perioadele fără ploi.
Autor: Creator de conținut pe Maramuresu’meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.