General

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Tradiții și obiceiuri

Sărbătoarea Sf. Apostoli Petru și Pavel. Tradiții și obiceiuri
Tradiții și obiceiuri la Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Pictura cu cei doi sfinți din Biserica UNESCO din Desești

 

Pe data de 29 iunie, în fiecare an, bisericile ortodoxă și greco-catolică prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sunt sărbătoriți împreună pentru că au fost martizizați în aceeași zi  în anul 67 în timpul prigoanei împotriva creștinilor declanșate de împaratul Nero. Sărbătoarea, denumiă popular Sânpetru, este precedată de singurul post mobil de peste an. Durata sa depinde de data în care sărbătorim Sfintele Paște. Postul începe  după Duminica Tuturor Sfinților.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel?

Sfântul Apostol Petru a fost pescar, fratele Sfântului Apostol Andrei. Acesta a fost chemat să devină pescar de oameni. Acest a propăvăduit în Ierusalim, Iudea, Samaria, Asia Mică până în Bbilon. Ultima parte a vieții și-a petercut-o la Roma. A fost răstignit pe cruce cu capul în jos în 29 iunie anul 67. A cerut să fie răstignit astfel deoarece se considera nevrednic să moară asemenea lui Hristos. Sărbătoarea Sf. Apostoli Petru și Pavel

Sfântul Apostol Pavel a participat la prigoana împotriva creștinilor. A participat la uciderea Arhidiaconului Ștefan. Pe când se afla pe Calea Damascului i s-a arătat Hristos într-o lumină orbitoare spunându-i :”Saule, Saule de ce mă prigonești?” S-a convertit la creștinism. A fost ucis prin decapitare din porunca împăratului Nero în aceeași zi cu Sf. Petru.

Azi multe biserici biserici și mănăstiri îi au ca ocrotitori și peste jumătate de milion de români le poartă numele.

 

Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Tradiții și obiceiuri

În tradiția populară aceasta zi marchează mijlocul verii agrare. Se zice că Sânpetru, cel mai cunoscut sfânt al calendarului popular, este păzitorul ploilor și al grindinei. Dacă în această zi tună și fulgeră bătrânii spun că nucile și alunele vor fi seci sau vor avea viermi. Asupra celor care nu țin sfintele sărbători sfântul va arunca grindină ca pedeapsă.  Sfântul Petru apare des în poveștile populare unde este înfîțișat ca un om simplu, îmbrăcat în straie țărănești, care uneori lucrează pământul sau crește vite. În tradiție se zice că Dumnezeu îi incredințează cheile de la poarta raiului. Sfântul Petru dă de mâncare fiarelor pădurii, îndeosebi lupilor. Este și motivul pentru care Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel este adesea denumită în credința populară „Sărbătoarea lupilor”.

Câteva biserici din Maramureșul Istoric îi au ca ocrotitori:

  • Biserica ortodoxă de lemn a Nistoreștilor din Săliștea de Sus
  • Biserica ortodoxă de lemn din Vișeu de Sus, zona Tanin
  • Biserica ortodoxă de zid din centrul comunei Săcel

Această sărbătoare este un bun prilej pentru a admira frumosul port tradițional și a resimți atmosfera tradițională a Maramureșului.

Pe data de 29 iunie, în fiecare an, îi prăznuim pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În tradiția populară aceasta zi marchează mijlocul verii agrare.
Se zice că Sânpetru, cel mai cunoscut sfânt al calendarului popular, este păzitorul ploilor și al grindinei.
Sfântul Petru apare des în poveștile populare unde este înfîțișat ca un om simplu, îmbrăcat în straie țărănești,căruia Dumnezeu i-a încredințat cheile de la poarta raiului.
La mulți ani tuturor celor care purtați numele acestor sfinți!

Constantin Ioan Lazu

Autor: Creator de conținut pe Maramuresu'meu unde adun, sintetizez, structurez și prezint informații relevante despre acel Maramureș care a rămas autentic. Susțin și promovez vechile tradiții și obiceiuri primite moștenire de la păstrătorii acestui patrimoniu material și imaterial prețios.