Bourul și zimbrul. Legende și simboluri ale Maramureșului

Prezent pe stema medievală a Maramureșului, inclusiv pe cea a Sighetului, capul de bour a constituit un simbol heraldic identitar al acestei regiuni. Odată cu întemeierea de către Dragoș și Bogdan a Țării Moldovei, vechiul simbol a trecut și el peste munți. Capul de bour o devenit și a rămas până astăzi simbolul central al Moldovei aflat si astăzi pe stema României.

Adesea capul de bour este confundat cu cel de zimbru. Cu toate că înfățișarea  lor este asemănătoare, există numeroase diferențe între aceste animale care până în urma cu câteva secole locuiau în pădurile Carpaților.

Bourul, un animal mai mare și mult mai agresiv decât zimbrul, a dispărut din pădurile Europei încă din secolulul al 17-lea. Statura lui era foarte asemănătoare cu cea a taurului. Acesta putea însă să ajungă la o greutate de până la o tonă și la o înălțime în dreptul greabănului de până la 1,8 m.

Bourul era un animal temut. Forța și curajul său erau apreciate, având o constitutie asemănătoare cu cea a taurului. Nu constituia o bucurie să te întâlnești cu un astfel de animal sălbatic în pădure. Din păcate bourul nu a supraviețuit până astăzi din cauza vânării sale excesive.

Zimbrul, Bizon Bozanus, a cărui statură este mai mică iar înfățișarea sa este asemănătoare cu cea a bizonilor din America, a trăit în sălbăticie în pădurile Europei, îndeosebi in Europa de est, pana în secolulul al 19-lea.  La începutul secolului al 19-lea mai trăiau în captivitate câteva zeci de exemplare. În urma unor proiecte demarate îndeosebi în ultimele decenii numărul lor depășește astăzi în Europa 6.000 de exemplare. Acesta este cel mai greu animal de uscat din Europa și trăiește în număr grupuri mai mari în sălbăticie sau emisălbăticie în țări ca Rusia, Belarus sau Polonia.

Interesant este faptul ca deși simbolul puterii era reprezentat de bour, în legenda despre întemeierea Moldovei legată de vânătorea lui Dragoș, eroul maramureșean vânează un zimbru.

Chiar dacă Maramureșul este legat identitar mai mult de bour și nu de zimbru, această regiune are câteva legaturi cu acest animal impozant care a fost salvat de la extinctie. Padurile maramureșene, pline de izvoare si hrana, intinse candva pe aproape intreaga suprafata a regiunii, au constituit un mediu ideal pentru zimbri. Aceștia se hrănesc nu doar cuiarba ci si cu mărăcini, puieți și arbuști, formând astfel mici poienițe. Astfel contribuie la diversificarea florei și faunei. Zimbrii trăiesc aproximativ 20 de ani în sălbăticie și pană la 30 de ani în captivitate. De asemenea pe Valea Vaserului în anul 1856 este consemnata ultima vânătoare a unui zimbru pe actualul teritoriu al României. Cu toate acestea în Maramureș, la ora actuală, nu se află nici o rezervație de zimbri. În țara noastră se gasesc 4 astfel de rezervatii care constituie adevarate atracții. În Romania trăiesc acum peste 100 de exemplare în semisălbaticie în trei zone diferite și anume în Parcul Vanători Neamț, Munții Făgăraș și Munții Țarcu.

Asadar dacă bourul reprezintă un simbol al Maramureșului, legat de trecutul său, zimbrul ar putea reprezenta un simbol contemporan al acestei regiuni, pe lângă multe altele, dacă ar fi inființată o rezervație, de ce nu chiar pe Valea Vaserului.